Am fost mereu pasionată de întrebarea „cum își găsește un om locul lui?” la fel ca de "cum pot să înteleg cum gândesc oamenii ca să îi ajut?"
Așa ca am explorat răspunsuri prin psihologie, coaching, filosofie, recrutare, spiritualitate, consiliere vocațională, educație – și desigur, prin propria mea viață, cu toate transformările și regăsirile ei.
Azi, aleg să fiu aici cu tot ce sunt: profesionist cu experiență și om în proces de învățare continua. Îți scriu aceste rânduri ca să ne întâlnim sincer – tu, cu întrebările tale; eu, cu ghidaj pentru drumul ales de tine.
Dacă simți să mergem o bucată de drum împreună, cu blândețe și sens, te aștept cu drag.
Sunt psiholog licențiat, cu specializare în psihologie educațională și vocațională, coach certificat în metoda Resonanz, consultant în recrutare de aproape 20 de ani și facilitator cu peste 10 ani de experiență în lucru cu grupuri și procese transformaționale